»  Femina

Stimularea lactatiei 60 comprimate Dacia Plant

Stimularea lactatiei 60 comprimate Dacia Plant

 

 

Pret cu TVA: 23.98 Lei

 

Comanda acest produs

Comanda instant - Stimularea lactatiei 60 comprimate Dacia Plant

Email Telefon

Stimularea lactatiei 60 comprimate Dacia Plant

Rezistenţa la boli, formarea de anticorpi, prevenirea alergiilor, dezvoltare emoţională armonioasă şi creşterea coeficientului de inteligenţă, sunt doar câteva dintre beneficiile de neînlocuit ale laptelui matern. Mai ales în primul an de viaţă, laptele matern este prima şi cea mai importantă opţiune de hrănire pentru bebeluş. Adesea însă, o serie de factori, precum confruntarea cu stresul, consumul insuficient de lichide, hrănirea deficitară, o atmosferă emoţională tensionată, alăptarea rară sau insuficientă, necunoaşterea poziţiei corecte de alăptare, etc., pot să afecteze proaspăta mămică şi astfel să determine scăderea lactaţiei, generând un nou motiv de tensiune şi îngrijorare.
Imediat după identificarea şi eliminarea, pe cât posibil, a factorilor perturbatori ai lactaţiei, primul ajutor eficient îl reprezintă utilizarea suplimentelor naturale pe bază de plante de leac.
Comprimatele Stimularea lactaţiei din gama Mami, sunt nedăunătoare pentru mamă şi copil, complet naturale şi conţin plante cu efecte galactogoge şi estrogenice, de diminuare a stresului, care totodată reduc posibilitatea de apariţie a colicilor la sugari.
Utilizarea zilnică a acestui produs, corelată cu consumul unei cantităţi suficient de mari de lichide (2-3 litri pe zi), generează efecte sesizabile încă din primele zile de utilizare.

Actiuni

galactogog (produce creşterea secreţiei lactate), estrogenic, emenagog (declanşează ciclul menstrual), afrodiziac, antispastic, anticolitic, tonic digestiv, carminativ, antiseptic intestinal, diuretic.

Indicatii

se utilizează ca adjuvant pentru creşterea secreţiei lactate la lehuze.

REACŢII ADVERSE: pot apărea alergii cutanate.

Contraindicatii

sarcină, alergie la oricare dintre componentele produsului.

Precautii

a se evita expunerea la soare sau la radiaţii UV pe perioada administrării, datorită fenomenului de fotosensibilizare.
Plante: shatavari (120mg), anason- extract 20:1 (100mg), mărar (100mg), roiniţă (100mg), fenicul (80mg)

Ingrediente inactive: celuloză microcristalină, aerosil.

SHATAVARI (Asparagus racemosus) Shatavari este, prin excelenţă, o plantă a feminităţii, denumirea sa sanscrită însemnând ''cea care poate să ţină 100 de bărbaţi''. În India este folosită de mii de ani, având un potenţial excepţional de stimulare hormonală feminină, datorat conţinutului ridicat de fitoestrogeni, care imprimă plantei eficienţa terapeutică. În compoziţia sa au fost identificate urmatoarele substanţe bioactive: saponine steroidice (shatavarinele I-IV), asparagozidele 1-8, alcaloizi, asparagamina, proteine, izoflavone, racemosol, polizaharide, mucilagii. Saponinele steroidice sunt responsabile de acţiunea estrogenică a plantei, ele determinând creşterea secreţiei de prolactină şi ACTH, cu mărirea secreţiei lactate (efectul galactogog) la femeile care alăptează. Extractul din rădăcină de Shatavari determină dezvoltarea glandelor mamare, fiind eficient şi în caz de infertilitate (la femei), tulburări menstruale (amenoree, dismenoree), menopauză, în plus, având efect afrodiziac şi adaptogen.

ANASON (Pimpinella anisum) Este una dintre cele mai vechi plante aromatice cunoscute şi utilizate în scopuri medicinale. Anasonul a fost utilizat în Egiptul Antic încă din anul 1500 î.C., iar romanii l-au folosit pentru stimularea digestiei. În compoziţia plantei au fost identificate următoarele principii active: ulei esenţial (alcătuit din anetol, estragol, dianetol, α şi β-pinen, limonen, anisol, linalool, terpineol, vanilină, acid anisic), cumarine (umbeliferonă), furanocumarine (bergapten), flavone, proteine, zaharuri, etc. Anasonul prezintă acţiune estrogenică, având efect emenagog (de declanşare a ciclului menstrual) şi galactogog (creşterea secreţiei de lapte la lehuze).

MĂRAR (Anethum graveolens) Mărarul este o plantă care amplifică feminitatea, având o compoziţie bogată în ulei esenţial (alcătuit din carvonă, limonen, miristicină şi dilapiol) şi fitoestrogeni. Mărarul acţionează la nivelul aparatului reproducător feminin pentru corectarea carenţelor estrogenice la femeile care se confruntă cu o estompare a caracterelor feminine, frigiditate, tulburări menstruale, hipoplazie mamară şi menopauză. De asemenea, prezintă şi efect galactogog, prin creşterea secreţiei lactate la femeile care alăptează.

ROINIŢĂ (Melissa officinalis) Roiniţa are o compoziţie bogată, formată din ulei esenţial (alcătuit din citral, citronelal, citronelol, linalool, geraniol, acetat de linalil), acid rozmarinic, acid cafeic, acid clorogenic, triterpene (acid ursolic şi oleanolic), flavonozide, cumarine, mucilagii şi rezine. Acţiunea terapeutică a plantei se datorează acetatului de linalil şi citralilor, componente ale uleiului esenţial care acţionează asupra sistemului limbic, producând un efect de reglare psihoemoţională şi de ameliorare a distoniilor neurovegetative.

FENICUL (Foeniculum vulgare) Feniculul este o plantă aromată, de origine mediteraneană, folosită din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile sale medicinale. Hipocrate, părintele medicinei, recomanda feniculul ca diuretic şi emenagog, el fiind însă folosit şi pentru proprietăţile sale afrodiziace şi de stimulare a digestiei. În compoziţia plantei au fost identificate următoarele substanţe bioactive: ulei esenţial (alcătuit din anetol, α şi β-pinen, mircen, camfen, estragol, limonen, fenchonă), ulei gras, fitosteroli (β-sitosterol, stigmasterol, campesterol, colesterol), triterpene (α-amirenol), cumarine (umbeliferonă), furanocumarine (bergapten, imperatorină), acid cafeic, acid clorogenic, tocoferol, vitamina C, etc. Feniculul este o plantă cu acţiune estrogenică şi galactogogă, fiind utilizat ca şi adjuvant în tulburări menstruale (amenoree, oligomenoree, dismenoree), hipoplazie mamară, hirsutism, menopauză, şi pentru creşterea lactaţiei la femeile care alăptează.
Administrare
La lehuze: câte 1 cpr. de 4 ori pe zi, cu 30min. înainte de mese.

RECOMANDĂRI:
În perioada lactaţiei se recomandă a se consuma o cantitate de aproximativ 3 litri de lichid pe zi
(apă de izvor sau apă plată, ceai, supă, compot, sucuri naturale).

Comprimatele se înghit cu apă sau se sfărâmă în gură. În dificultăţi de înghiţire, comprimatele se pot rupe în două.
spacer
Cautare
Cosul meu

Cosul de cumparaturi nu contine produse.

Autentificare

Adresa de email:

Parola:

» Inregistrare cont

» Recuperare parola

Plata cu card
Newsletter

Sunt de acord cu stocarea si prelucrarea datelor conform politicii de protejare a datelor.

Dezabonare

Informatii
Subsol
Website detinut de TERADO EXPERT ACTIV S.R.L., CIF: RO30495815, Reg.Com: J40/8825/2012

teradoexpert.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe site se considera acceptare politicii de utilizare cookies.Pentru o experienta mai buna in site-ul nostru folosim si sisteme de analiza si marketing conform politicii de protejare a datelor.